articole: Traiul şi sfârşitul lui Ion Flueraş la Gherla  

Posted by Vestitor in , , Editeaza

Fragment:

Părăsind ucigaşii şi oprindu-ne asupra victimei lor, Dumitru Bordeianu aduce o contribuţie nobilă la portretizarea lui Flueraş în ultima perioadă a vieţii sale. Ea este cu atât mai preţioasă cu cât provine de la un tânăr cu formaţie spirituală de dreapta, deci predispus a-l judeca pe liderul social-democrat cu asprime, ca oponent politic.Deşi repetăm lucruri cunoscute de cititor din cele expuse anterior, nu vom evita reluarea caracterizării făcută de acest autor, pentru că lauda celor morţi nu are sens să se curme niciodată. "Bătrânul Flueraş, muncitor tâmplar din Arad, fost membru în Comitetul Internaţionalei Socialiste şi fost secretar al Partidului Social-Democrat al lui Titel Petrescu, nu a aderat la Partidul Comunist, odată cu Lothar Rădăceanu (Wurtzelbaum) ci a rămas fidel P.S.D.-ului lui Titel Petrescu. Arestat împreună cu acesta, a avut o comportare de om cinstit şi de mare bun simţ. L-am cunoscut la Gherla în următoarea împrejurare" (p.352-353).Împrejurarea respectivă, după cum se va vedea, joacă un rol esenţial în desenarea caracterului colegului de detenţie despre care relatatează Bordeianu. Ea ne-a determinat să includem acest fragment revelator în lucrarea noastră "Chemarea lui Dumnezeu în temniţele comuniste" (Bucureşti: Editura Ramida, 1998 şi ediţia a doua: Bucureşti, Editura Agapis, 2002).Pe timpul când şefi organizatorici erau dimpreună Juberian şi cu Reck, Bordeianu, prea slăbit, nu era scos la muncă în fabrică ci, condus de gardian, ieşea în curte să o măture, să umple hârdaiele cu apă şi să facă alte munci necalificate. Aceasta se petrecea prin 1952. Într-o bună zi, a fost trimis să aducă o mătură de la capela dezafectată a penitenciarului, transformată în depozit mai ales de icoane şi de mobilier bisericesc, aduse din fostul sediu cultic situat la nordul clădirii mari."Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrânel, în genunchi şi cu mâinile încleştate. Se ruga în faţa unei icoane."La zgomotul de saboţi al paşilor mei, a întors capul şi, văzând că sunt un deţinut ca şi el, mi-a făcut semn să vin aproape. M-am apropiat cu sfială şi am îngenunchiat şi eu. Atunci, bătrânul mi-a şoptit că este socialistul Flueraş." Necunoaşterea de către toată lumea a stării de spaimă, generând o prudenţă dusă până la exces, ce bântuia prin închisorile comuniste, mai ales în acea perioadă şi într-un loc de elecţie al triumfului denunţării omului de către om, impusă de reeducatori, ne determină să scoatem în evidenţă că atitudinea de încredere şi de situare pe o poziţie creştină fermă a insului necunoscut este vrednică să mire foarte.
"După ce şi-a terminat rugăciunea, l-am întrebat, nedumerit, cum se face că el, care prin concepţie ar fi trebuit să fie ateu, se roagă totuşi lui Dumnezeu. Bătrânul, cu o voce care mi-a încălzit inima, mi-a spus că aceasta a fost în tinereţe, că totul n-a fost decât minciună, iar acum se roagă lui Dumnezeu să-l ierte." Cuvintele sale nu cădeau pe un ogor fertil, astfel încât să transmită puterea rugăciunii şi noului venit. Dimpotrivă, Dumitru Bordeianu, ca urmare a torturilor, nu se mai simţea stăpân pe minţile sale, drept pentru care cuvintele pioase nu i se despărţeau de buze, neizbutind să coboare către inima ce-i rămânea rece. Cel din urmă, recomandându-i să se păzească de privirile oricui, pentru a nu fi cumva turnat şi, în continuare, pedepsit, se depărtă de bătrân. Necunoscutul cu care vorbise, "mi-a răspuns însă că nu se mai teme şi atunci l-am lăsat în pace", povesteşte autorul, explicând în continuare cum de putuse să-l găsească pe Flueraş acolo, cu preocupări atât de neobişnuite pentru temniţa Gherla: "Avea posibilitatea să vină în capelă şi să se roage, datorită faptului că, împreună cu alţi bătrâni şi bolnavi, făcea curat prin curtea închisorii şi pe la bucătărie." Conlocutorul său îi răspunse "că nu se mai teme". Va să zică, nu trebuie să credem că era eroul ce nu cunoştea frica. Era, tocmai prin aceasta, eroul ce o depăşise - ceea ce spune foarte mult. Acela care nu cunoaşte frica este ori prost, ori nebun. Numai omul care o trăieşte şi şi-o depăşeşte are şansa de a deveni erou.Asupra explicaţiei lui Bordeianu că ocupaţia lui Flueraş era ca, alături de alţi bătrâni, să se dedice curăţeniei prin curte şi bucătărie vom reveni, fie completând-o cu ocupaţia sa ulterioară, fie amendând-o cu mărturiile lui Timofei Mândru, alt coleg al lor de detenţie, care pare să fi cunoscut mai îndeaproape existenţa sinistră a social-democratului. "Întâlnirile mele cu Flueraş la capelă", continuă Dumitru Bordeianu, "s-au repetat de mai multe ori. Întotdeauna mă chema lângă el, să stăm umăr la umăr şi să ne rugăm. (...)El rostea rugăciunea cu inima caldă şi copleşită de prezenţa lui Dumnezeu."În întâlnirile noastre în acea capelă, eu îl simţeam pe bătrânul Flueraş atât de aproape şi atât de cald lângă mine, de parcă alături era tata, cu barba albă.

"Flueraş credea fierbinte şi aştepta să plece din lumea asta." Naratorul îi completează portretul cu o trăsătură apăsată a creionului: "Exemplu de om cinstit cu el însuşi, acest Flueraş; om care ajunsese să spună că ceea ce crezuse până atunci fusese minciună, în afară de Dumnezeu, care este Adevărul absolut." Este firesc ca tocmai o asemenea evoluţie a unui socialist să stârnească uluirea, iar statuarea noii poziţionări, cu glas tare până şi în faţa unui străin, să stârnească elogiul.Dumitru Bordeianu a primit un loc de muncă în atelierul de tâmplărie. Aceasta le rări celor doi prilejurile de întâlnire."Pe Flueraş l-am mai văzut un timp prin curte, când plecam sau mă întorceam de la atelier. Făceam în aşa fel, încât să-l văd şi să mă vadă. Îl salutam cu un deosebit respect. Şi chiar îl admiram pentru că, deşi ateu", insistă el asupra aceleiaşi teme dezbătute nu mult mai sus, "revenise la dreapta credinţă, îngenunchind în faţa icoanei lui Hristos."

Astfel, ne-am apropiat de concluzia acestor amintiri privitoare la Flueraş."După câteva săptămâni de lucru ca trasator, am găsit pe masa mea de la atelier următoarele cuvinte, scrise cu litere de tipar schimonosite: "Criminalii de Rek şi Juberian l-au ucis pe Flueraş". Am rămas înmărmurit. Nu-mi venea să cred ochilor şi nici n-am crezut pentru moment. N-am crezut, pentru că, după plecarea lui Ţurcanu, Popa, Levinschi, Caba şi ceilalţi [şefi ai reeducărilor, vinovaţi de căderea multor martiri din rândurile tineretului arestat atunci, şi preschimbarea lor în notorii călăi ai colegilor, printre care Constantin Juberian însuşi, după cum s-a văzut], Juberian nu mai era în stare să ucidă pe cineva."Deducând adevărul în privinţa provenienţei ordinului executării social-democratul"cu timui, fără vreo condamnare anume la moarte emisă de justiţie, Dumitru Bordeianu, într-un elan ce-l însoţeşte permanent pe parcursul narării, un elan de tip confratern sau creştin, acela de a şterge vina torţionarilor de provenienţă studenţească, conduce mintea cititorilor către unelte ale mârşăviei deosebite de acelea denunţate în biletul ce a circulat prin toată fabrica, la moartea secretarului partidului condus de Titel Petrescu.

"Sunt convins că uciderea lui Flueraş a fost comandată de la Bucureşti, iar autorii, morali şi fizici, n-au fost Juberian şi Rek, ci Goiciu. Probabil că găsindu-l pe Flueraş în genunchi, Goiciu a avut pretextul ca să-i facă de petrecanie, aşa cum le făcuse la Galaţi [oraş al cărui penitenciar îl condusese anterior] atâtor preoţi sau celor pe care îi văzuse prin vizetă îngenunchiaţi, făcându-şi rugăciunea", încearcă memorialistul să înţeleagă, din propria-i experienţă, pricina pentru care comandantul Gherlei, Goiciu, i-ar fi căutat lui Flueraş sfârşitul cu orice preţ. Din afirmaţia aceasta extragem şi o umbră a fricii personale născută în narator de a frecventa alături de Flueraş capela dezafectată, atunci când cel numit obişnuia, la vederea lui, să-l cheme lângă sine la rugăciunea interzisă. De ce menţionăm această spaimă, atunci când autorul nu o face? Capitolul următor al amintirilor debutează cu o frază lămurind rostul întrebării mele.

"Cu timpul, toţi deţinuţii au aflat că studenţii, elevii şi o parte din muncitori sunt turnători. Faptul acesta mă şi întrista, dar mă şi bucura, scăpându-mă de mustrările de conştiinţă pe care le-aş fi avut dacă cineva mi s-ar fi destăinuit, şi eu ar fi trebuit să-l torn" (p.357). Ne este uşor să înţelegem cât îl apăsa secretul împărţit cu Flueraş, secret ce oricând putea deveni o acuzaţie de tăinuire a faptelor săvârşită de către Bordeianu însuşi şi să se întoarcă împotriva sa cu bătăi şi alte tipuri de tortură pe cari nu le-ar fi trăit pentru prima oară şi pe cari nu le uita."Numai Dumnezeu ştie", se străduie el să apere pentru ultima oară ucigaşii, "cine l-a ucis pe Flueraş pentru vina că se ruga lui Dumnezeu să-i ierte necredinţa şi păcatele. Acele cuvinte: "De acum nu mă mai tem", îmi sună şi azi dramatic în urechi" (p.352-356).

Sursa: http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_9_2.php

This entry was posted on 10 iunie 2009 at miercuri, iunie 10, 2009 and is filed under , , . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Trimiteți un comentariu