Recent a fost lansat la editura Humanitas, o carte eveniment. "Întemnițată" asemenea autorului ei, Dinu Pillat(condamnat la 25 ani muncă silnică în lotul Noica Pillat), cartea vede lumina tiparului, după 50 de ani. Soarta ei se împletește, până la un punct, cu a scriitorului, a cărui activitate literară a fost abuziv întreruptă și a cărui viață a fost frântă, întâi prin întemnițare și confiscarea manuscrisului, apoi prin îndepărtarea de la Institutul literar condus de George Călinescu, ]n anul 1975, an în care a și murit.

Regăsirea manuscrisului se datorează întâmplării, acesta fiind aflat în cursul unui proces de documentare despre procesul Noica Pillat, la inițiativa Editurii Vremea. Timp de mai mulți ani, manuscrisul ajunsese să fie considerat o mare absență și pierdere pentru literatura română. După căderea regimului comunist, familia scriitorului a încercat să recupereze manuscrisul, însă răspunsurile primite la solicitările repetate, au fost că, fie nu poate fi dat de urma manuscrisului, fie că a fost incinerat, fie că nu există. După eliberarea din închisoare, chiar și scriitorul a încercat să recupereze propria lucrare, dar a primit răspuns oficial, că manuscrisul a fost distrus(detalii aici).
Din scurta recenzie a cărții, semnată de Dan C. Mihăilescu, aflăm că în ciuda a ceea ce se presupunea despre conținutul controversatului manuscris, sau din arhivele procesului, unde se menționează că romanul face "apologie legionară", ""romanul nu conţine nici o vorbă de admiraţie pentru mişcarea legionară", nefiind nici un roman pro-, nici unul anti-legionar."
Este un roman psihologic, cu tematică existențialistă, care se înscrie pe traiectoria stabilită de generația interbelică, cu influențe dostoievskiene și "trăiriste", "cu etalare de substanţe psihologice, instincte, defulări, dezorientări adolescentine între fervorile acneic-reflexive, puseurile anarhiste şi cultul Faptei. " Dinu Pillat, consideră propria lucrare, o reușită literară, în care se simte împlinit artistic și personal, depășind ca valoare, cărțile publicate anterior, Tinerețe ciudată(1943) și Moarte cotidiană(1946).

Lipsește tenta ideologică, pe care o întâlnim în "Bietul Ioanide"(G. Călinescu), "Moromeții"(Marin Preda) sau chiar "Gorila" lui Liviu Rebreanu. Nu putem însă să nu remarcăm, că anumite trăsături sau declarații ale personajelor, trimit cu subtilitate, mai degrabă la elanul "revoluționar" și la "mânia proletară", care caută să răstoarne din temelii edificiile sociale existente și să creeze "omul nou", decât la clișele acuzatoare la adresa fenomenului legionar. De altfel romanul a fost început în 1948, anul în care Securitatea, nou înființată începuse arestările masive și epurările politice, care nu au scutit mai ales personalitățile intelectuale. Romanul însă condamnă categoric violența și extremismul, care duc la o ilegitimă "necesitate" a crimei și nu în ultimul rând amestecul acestei necesități cu mesaje de tip mesianic, de care, iarăși, nu este străină nici utopia comunistă. Astfel condamnarea depășește cadrul mișcării "Vestitorilor", numele fictiv al legionarilor, dezvăluind discret, ca o "mască transparentă" formele de violență și extremism, fie ele individuale sau de stat.
Personajele întinate de aceste forme de alienare și destrămare personală, ajung să își piardă și identitatea și reperele morale, până la acte de violență absurdă, lipsită de sens, trădări, dispreț, psihoză anarhistă, care se întipăresc și sub forma urâțeiei fizice în alcătuirea personajelor.
Ca o notă luminoasă totuși, se desprinde din lectura romanului, o perspectivă creștină autentică, cu dimensiune omenească, personală, în care descoperim elemente spirituale autobiografice, în care se împletesc fragil, dar totuși bine ancorate, puritatea mistică a inocenței copilăriei, farmecul primelor experiențe ale iubirii și tentația eroică a aventurii și a iubirii de aproape jertfelnice, ziditoare pentru întreaga comunitate.

Cartea cu cea mai tulburătoare biografie din istoria romanului românesc a rămas inedită timp de 50 de ani. Şi-a aşteptat „ceasul de apoi“.

„Confiscat de Securitate în 1959 şi devenit corp delict în procesul lotului Noica, romanul Aşteptând ceasul de apoi părea definitiv pierdut. După o jumătate de secol, în 2010, dactilograma a fost descoperită în Fondul Bibliotecii CNSAS din sediul Arhivelor de la Popeşti-Leordeni. «Speram să se schimbe regimul şi să-l pot publica», ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960. «M-am inspirat din psihoza mistică a mişcării legionare, nu l-am scris cu intenţie subversivă.» Mai mult, cititorii vor vedea că, prin atitudinea critică a autorului faţă de această mişcare, cartea pentru care a fost învinuit este dovada însăşi a nevinovăţiei sale.
De ce «aşteptând ceasul de apoi»? Pentru că lumea prezentului este atât de coruptă, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul căzut al Istoriei va ajunge la sfârşitul lui, trebuie făcut un ultim efort de redresare morală a acestei lumi. «Vestitorii», anunţând sfârşitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregătesc totodată judecata finală prin supresiunea «timpului lui Mitică». Lucrul scandalos, «greşeala de neiertat», cum spune Cioran, nu este că ei «concep un viitor pentru o ţară ce nu avea nici unul», ci că imaginează mântuiri colective. Că amestecă istoria cu mistica şi judecata morală şi religioasă cu crima. Drumul către paradis nu poate trece prin infernul sângelui vărsat. Lumea de «aici» şi cea a Împărăţiei Cerului nu pot trăi decât în disjuncţie.
Dacă vrem cu orice preţ să urcăm spre «ideologia» autorului, aş înţelege cartea lui Dinu Pillat ca «ceartă» a acestuia cu mişcarea celor care voiseră să amestece crima în problema mântuirii.“ (Gabriel LIICEANU)

Sursa: http://www.humanitas.ro/

Continuare...