“Vedeti, in istorie se petrec uneori miracole, dar nu se instaureaza miracole. Vreau sa spun ca ceea ce s-a castigat intr-o clipa de iluminare, individuala sau colectiva, se poate pierde in clipa urmatoare, din nepricepere sau din neglijenta. Cui ii da mult, Dumnezeu ii cere mult. Zadarnic ai reusit o cucerire daca nu esti in stare s-o pastrezi si s-o consolidezi, adica sa chivernisesti cu intelepciune darul ce ti s-a facut. Primejdia in care mi se pare ca ne aflam noi acum, ca popor, este aceea de a ignora ca am fost beneficiarii unui “miracol”, de a pierde dimensiunea aceasta mistica a faptelor si de a ne intoarce, vorba Sfantului Apostol Petru, “precum cainii la propria varsatura”. Daca vom uita de Dumnezeu, asa cum am mai uitat, atunci s-ar putea ca raul de pe urma sa ajunga mai mare decat cel dintai…
Trebuie admis in principiu ca orice ordine noua implica un haos prealabil si ca nu se intra usor intr-o formula viabila de normalitate dupa 45 de ani de dezatru organizat. Abia acum, in noul context, se poate vedea cu adevarat cat rau a facut comunismul, atat la nivel material si social, cat si la nivel sufletesc si individual. Fiziceste, comunismul a exterminat la noi cateva sute de mii de oameni, pe cand sufleteste a ucis mai multe milioane…
Noi nu trebuie sa mai punem, cum a facut-o comunismul si cum pare hotarat s-o faca din nou, carul inaintea boilor. Nu mai trebuie sa pornim, cum bine observa cineva, de la ideea construirii unei lumi noi, de la care sa emane un om nou, ci dimpotriva, trebuie sa construim un adevarat om nou, de la care sa emane apoi, in chip firesc, o lume noua.
Nou, in sens crestin, inseamna viu si actual. “Nimic nu este nou sub soare”, ne invata intelepciunea biblica. Singurul nou adevarat a fost Intruparea si Invierea lui Hristos. Altminteri “noutatea” in istorie nu este decat o perpetua reactualizare si imbogatire a nuor valori eterne. Este, daca vreti, capacitatea de a trai intr-un chip nou pe temeiurile unei experiente milenare. In absenta unor astfel de temeiuri, “noutatea” este o simpla aventura, o iluzie chiar. “Omul nou” noi nu suntem in situatia de a-l crea din nimic, ci pe baza traditiilor stramosesti. Poporul roman este chemat sa se redescopere ca popor crestin. restin in fond, el trebuie sa redevina crestin si in fapt, sa traiasca in mos constient crestineste. Avem de reinodat un lant rupt in urma cu o jumatate de veac. Ca sa nr reinoim pe noi insine trebuie ca mai intai sa ne reintoarcem la noi insine.Aceasta – iar nu simplifica “munca”, cum se striga peste tot – este adevarul imperativ al ceasului de fata. Tot de munca este vorba si aici, dar de o munca mult mai subtila si mai anevoioasa, de o munca inlauntrul nostru, in “mina” sufletelor noastra. Pe aceasta sa o facem si nici pe cealalta sa n-o uitam!
Am incredere in Dumnezeu, in traditia nationala si in tineretul acestei tari. Nu ma astept ca impasul sa fie depasit peste noapte. Trebuie sa ostenim, sa veghem si sa ne rugam, pastrandu-ne nadejdea chiar si-n deruta si suferinta, caci nadejdea noastra este Cel ce “a biruit lumea”. Nu este usor sa razbesti peste toate piedicile si prin toate cursele intinse la tot pasul de puterile mai mult sau mai putin ocolite ale acestui veac. Lupta se duce pe un plan mult mai larg si la un nivel mult mai inalt decat ne inchipuim de obicei. Lumea intreaga este astazi bantuita de fortele intunericului, chiar daca nu pretutindeni in acelasi chip. Fetele raului sunt multiple si inselatoare. Stiti ca romanul are o vorba: …Trebuie sa pazim mai mult decat oricand intelepciunea aceasta. Sisa fim uniti in duhul rabdarii. Lumea a inceput de la Dumnezeu si in Dumnezeu se va sfarsi.”
(Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa- O viata de marturisitor al neamului romanesc)
Sursa: Revista Epoca
Trimiteți un comentariu