04
feb

bloguri: Cumpăna: o viziune ortodoxă despre lume şi viaţă  

Posted by Vestitor in , Editeaza

Cumpăna: o viziune ortodoxă despre lume şi viaţă

M-am hotărît să improvizez acest blog după ce m-am văzut nevoit să admit că nu aveam cui să împărtăşesc acele lucruri despre care mi se părea că merită să fie cunoscute. O parte din prietenii mei care le-ar citi cu bucurie, nu au timp. Iar cei care au timp nu par să fie cu adevărat interesaţi de ele.

Sigur, cel puţin unele din textele pe care le voi posta aici pot fi publicate „la gazetă”. Problema este că în România de astăzi nu eşti publicat decît dacă eşti partizanul unora sau, cel puţin, adversarul altora. Acest fapt explică în bună parte de ce texte mediocre ajung să fie publicate în publicaţii cu pretenţii în timp ce lucrări substanţiale sunt ignorate doar pentru că au apărut în publicaţii marginale. Valoarea în sine a materialelor publicate şi urmările pe care le-ar putea avea ele pentru vieţile noastre sunt secundare. De altfel, chiar şi atunci cînd această valoare pare să fie preţuită, aceasta se întîmplă doar în măsura în care serveşte la compararea cu valoarea altor materiale, publicate de alţii în alte publicaţii. Nu pledez împotriva ierarhiei valorilor, ci împotriva instrumentalizării acestora. Iar această atitudine îmi pare că este ea însăşi o valoare care merită apărată.

"Neştiinţa, uitarea, şi nepăsarea trîndavă sunt cei trei uriaşi ai celui rău," ne spune Sf. Marcu Ascetul într-o interpretare duhovnicească a confruntării dintre David şi Goliat. Dar asta era pe vremuri, cînd omul se mai împotrivea încă răului. Astăzi însă, cel rău îi poate scuti pe cei trei uriaşi de efort, păstrîndu-i pentru o eventuală, chiar dacă tot mai puţin probabilă, confruntare adevărată. În zilele noastre, cel rău îşi poate permite să-i trimită doar pe cei trei pitici: resemnarea, interesul şi frica. Aceşti pitici se ascund, de regulă, în spatele unor întrebări "realiste" de genul: Ce rost are să te împotriveşti? Oare nu ai putea negocia? Chiar vrei să o încurci? Prin urmare, unul din scopurile acestui blog este acela de a îndemna la rezistenţa împotriva părerii că "jocurile sunt făcute", că "n-are rost să te lupţi cu morile de vînt," că "nimănui nu-i pasă" şi că "pînă la urmă trebuie să intri în sistem", altfel "n-o vei scoate la capăt" şi "s-ar putea chiar să ai necazuri". Trebuie să taci şi să-ţi vezi de treabă, aceasta este filozofia omului care nu vrea decît să supravieţuiască. Fiind astfel, după cum o explică un remarcabil analist canadian, tot atît de mort precum cei patruzeci de pasageri ai autobuzului care au coborît la prima staţie atunci cînd flamandul Guido Demoor a început să fie bătut de golanii cărora le făcuse observaţie. Guido Demoor a murit în acea bătaie. Avea 54 de ani, era căsătorit şi tatăl a doi copii.[1]

Sursa: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/

Continuare...

de Cezarina Barzoi, Ionut Baias

Copilaria

Dumitru Iliescu s-a nascut in octombrie 1903, in satul Palanca din jud Valcea. Parintii sai erau oameni simpli, agricultori care isi castigau existenta cu truda bratelor. Tanarul Dumitru urmeaza clasele primare la scoala din comuna Nemoiu de care apartinea satul sau. Pentru clasele secundare paraseste casa parinteasca pentru a merge sa studieze la Dragasani.



Descoperind chemarea lui Dumnezeu, se inscrie in 1922 la Seminarul Sfantul Nicolae din Ramnicu Valcea, pe care il termina in 1928.

La varsta de 25 ani se casatoreste cu Iosefina, fiind hirotonit preot in decembrie 1928. Parintele Dumitru Iliescu primeste un post intr-o parohie din Oltenita. In amintirea satului sau natal, adauga numelui sau de familie inca o componenta, numindu-se Dumitru Iliescu-Palanca.


Sursa: http://www.hotnews.ro/

Continuare...
04
feb

cărți: Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc  

Posted by Vestitor in , , Editeaza


Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc Editura: Bonifaciu
Format 21.5x32 cm
200 planse color

Marturisitori romani din secolul XX


Acest album incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

Sursa: http://www.librariasophia.ro/

04
feb

articole: Parintele Ioan Iovan de la Recea  

Posted by Vestitor in , , , , Editeaza


Parintele Ioan Iovan de la Recea


Cea mai cunoscuta personalitate duhovniceasca din spatiul spiritual muresean este Parintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Manastirea Recea. Am spus "de la Recea", pentru ca aici isi incununeaza venerabilul duhovnic misiunea, dupa o lunga perioada de necazuri si bucurii, de incercari si biruinte, daca ar fi sa pomenim doar faptul ca a facut parte din pleiada preotilor chinuiti in inchisorile comuniste pentru credinta lor.

S-a nascut pe 26 iunie 1922 in Husasau de Cris, jud.Bihor, ca fiu al preotului Gavril Iovan si al preotesei Maria. Ne dam seama ca a crescut intr-un mediu spiritual sanatos, punandu-se temelie pentru ceea ce va deveni mai tarziu. A facut scoala primara in sat, liceul in Oradea, iar Facultatea de Teologie la Cluj. Erau vremuri grele, Ardealul de nord era cedat. In 1946 si-a sustinut teza de licenta, intitulata "Sfanta Euharistie si viata mistica", la Facultatea de Teologie din Sibiu. In 1947 a inceput doctoratul in teologie. Ravnind dupa daruirea totala in slujba Domnului, va fi calugarit in Manastirea Sihastru de catre Episcopul Antim Nica. Este hirotonit apoi, in 1948, diacon si in 1949 ieromonah, pentru Manastirea Vladimiresti. L-a hirotonit, cu binecuvantarea necesara, episcopul de Oradea, Nicolae Popovici. Era episcopul plaiurilor sale de bastina, dar si omul caruia i se asemana prin ravna pentru Biserica si intransigenta fata de puterea comunista ce se instala. Aceasta atitudine, episcopul Nicolae Popovici a platit-o cu inlaturarea din scaun si moartea in conditii umile, iar Parintele Ioan cu temnita.

In cei sapte ani de slujire la Vladimiresti a militat pentru o viata duhovniceasca intensa, intemeiata pe deasa impartasanie. Facea lucrul acesta intemeiat pe Scriptura si Traditie, desi unii l-au rastalmacit, iar altii l-au implinit fara discernamant.

Afluenta mare a credinciosilor la Manastirea Vladimiresti si miscarea duhovniceasca ce se nastea in jurul acestei vetre de spiritualitate n-a fost pe placul puterii comuniste, care avea ca si tinta diminuarea fenomenului religios. Asa au inceput sicanarile. Se facea propaganda impotriva pelerinajelor la manastiri, erau persiflate actele de pietate a credinciosilor, erau restranse drepturile si libertatile religioase.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Continuare...
02
feb

scrieri: Aspazia Otel Petrescu - "Pledoarie pentru Rugaciune"  

Posted by Vestitor in , , , Editeaza


Rugăciunea ca suport de rezistenţă pentru femeia întemniţată politic
Aspazia Oţel-Petrescu

După cum se ştie, binenţeles cei ce vor să ştie, nici FEMEIA nu a fost cruţată de pedagogia bolşevică antrenată să creeze”omul nou”după modele clocite de minţi diabolice. Şi femeile trebuiau aduse la un numitor comun după canoanele comuniste iar cele care, într- un fel sau altul s- au opus, au fost supuse unei exterminări metodice considerată”metodă de reeducare”. Pentru vina reală sau imaginară de a nu se încadra în “marşul triumfător al comunismului spre o lume mai bună şi mai dreaptă”, adică imensa minciună în numele căreia au fost înrobite popoare şi femeile au trecut prin”moara dracilor”, distruse în fiinţa lor fizică şi spirituală, s- a încercat a le transforma în zdrenţe umane fără prea mare deosebire faţă de bărbaţii eroi şi martiri ai bietei noastre ţări, îngenunchiată sub flamura roşie.

Şi în felul acesta şi în femeie trebuia să fie realizat acel”homo sovieticus”, o adevărată moarte civilă o stare de rob, supus fără murmur unei caste privilegiate:activul de partid cu anexele lui. Cine nu s- a lăsat înregimentat a trecut prin suplicii terifiante ce au depăşit cu mult limita suportabilului, a fost obligat să îndure sfăşieri devastatoare umiliri de neimaginat prin desfigurarea eului, prin spargerea personalităţii, toate realizate prin metode bine puse la punct diabolic diversificate, îndelung experimentale.

Şi femeile au populat până la refuz temniţele roşii, învăţând acolo calitatea comunismului de a fi o mare nefericire:

- arta lui de a guverna a fost teroarea;
- puterea de convingere a fost tortura;
- orizontul spiritual a fost ateismul, adică demonismul, întunericul cel mai din afară;
- victoria comunismului a fost înrobirea ce s- a realizat prin râuri de lacrimi şi munţi de cadavre.


Sursa: Revista Agero Sttutgart

Continuare...
02
feb

articole: Razvan Codrescu - Eroismul feminin in secolul XX  

Posted by Vestitor in , , , Editeaza

EROISMUL FEMININ ROMANESC IN SECOLUL XX

I

O realitate esentiala a dainuirii noastre ca neam este si ceea ce putem numi eroismul feminin: de la crucea umila a nasterii de prunci si pana la crucea apoteotica a marturisirii lui Hristos, el a insotit, hranit si vegheat – discret, dar energic – lupta barbateasca a eroilor sau martirilor nostri stiuti si nestiuti. Pacat ca despre femeia romanca – mama, sora, sotie sau fiica – s-a scris atat de putin, fiind pana astazi insuficient inteleasa si pretuita in drama si in maretia ei. E demna de tot respectul fapta eroica in sine, pe care o inregistreaza baladele si cronicile, legenda si istoria, dar nu mai putin vrednica de respect este rezistenta la incercari si consimtirea sacrificiala a celor care-si vad plecand la moarte fiii, sotii, fratii, parintii, petrecandu-i rugatoare, cu inima si cu gandul, si asumandu-si taria de a duce mai departe, in firescul ei cotidian, viata dainuitoare peste toate mortile istoriei.

Dupa veacurile de martiraj auroral care au temeluit Biserica lui Hristos si in care au primit cununa muceniceasca deopotriva nenumarati barbati si nenumarate femei, eroismul jertfelnic al „sexului frumos” s-a manifestat mai degraba in forme pasive sau indirecte, indeosebi sub semnul transfigurator al suferintei rabdatoare, cel mai adesea mute si anonime. Eroismul acesta, niciodata absent si intotdeauna esential in economia vietii, a fost, veacuri de-a randul, unul cu precadere domestic, circumscris oarecum in „mica biserica” a vetrei seculare, sfintit de roadele pantecelui si de roadele gliei, departe de iuresul luptelor sangeroase, de arme, lanturi, catuse si gratii.

Aceasta indelungata asezare a lucrurilor a fost insa amarnic tulburata de cumplitele aventuri totalitare ale secolului XX – cel mai crud si mai pervers dintre toate secolele de dupa triumful crestinismului: secolul razboaielor mondiale, al revolutiilor comuniste, al lagarelor si al gulagurilor, al terorismelor de toate culorile, al apostaziilor si smintelilor amplificate mediatic si chiar legiferate la adapostul ideologiilor dominante. Un secol asaltat, de la un capat la celalalt, de duhul neopagan, impins nu o data pana la adevarate forme de satanism individual sau colectiv. Un secol in care s-a urmarit parca programatic – chiar daca nu s-a reusit pe deplin – ca lumea lui Hristos sa fie prefacuta din mers in lumea lui Antihrist.

Comunismul a fost culminatia politica si ideologica a acestui mars dizolvant, reiterand – nu in numele altor zeitati, ci in acela al ateismului radical – marile persecutii din zorii erei crestine [1]. Martirajul crestin al tarilor prin care a bantuit „stafia” anuntata de evreul Karl Marx a dublat si chiar a depasit numeric martirajul primelor secole, iar in acest context femeia a reintrat si ea pe scena deschisa a luptelor eroice pentru apararea credintei, identitatii, libertatii si temeiurilor sanatoase ale vietii. Provocarile vremurilor au smuls-o nu o data din cadrele indatinate si din rosturile firesti ale existentei ei domestice si maternale, aruncand-o pe „campurile de lupta” ale veacului, in valmasagul celor mai dure incercari in care eroismul ei latent a fost pus sa se actualizeze vreodata. Si trebuie spus ca femeia s-a dovedit in nenumarate randuri capabila de a fi o adevarata cruciata, iar fiat-ul ei la chemarea Arhanghelului dreptatii a fost in multe cazuri la fel de ferm ca fiat-ul Mariei la Buna Vestire a Nasterii rascumparatoare.

Sursa: http://www.punctecardinale.ro/

Continuare...
02
feb

fragmente: Amintiri din țara de dincolo(Ana-Maria Marin)  

Posted by Vestitor in , , , , , Editeaza

"Ca pe vremuri, fugarii se întâlneau în codru.

O linişte mare: putea fi tăiată cu cuţitul; ca într'o peşteră, o peşteră încă verde, pe alocuri ruginea, îmbătrânea, îşi trăia ulti¬mele clipe... pădurea de anul trecut.
Cu toate simţurile treze, mergeau încet ţinându-se de mână, în amurgul de primăvară abia înfrunzită. Din când în când cădeau frunze din copaci; în zbor planat aterizau pe potecă zgâriindu-o ; erau frunze uscate din anii trecuţi.
Soarele în apus îşi arunca săgeţile muiate în sânge printre cren¬gile brazilor. Săgeţile cădeau peste ei mângâindu-i.
Urcau încet tăcând. Tăcea pădurea, tăceau şi ei într un sin¬gur gând.
Vârful brazilor intrase în ceaţă. Ceaţa îndepărta brazii, creia imagini miraculoase, înnălţându-i. Zdrenţe de ceaţă se învălătuciră în jurul lor şi-i înghiţi; liniştea devenise de vată.
Mâinile întinse se făceau nevăzute, piciorul învăţat nimerea calea.
îşi aduseră aminte amândoi deodată de «Cruciada Copiiilor de Blaga»! Seara tot citeau amândoi aceeaşi carte. Poate printr'o cruciadă de copii ar putea fi stăvilită nedreptatea: ei au cel mai mult simţul nedreptăţii!
Vântul înălţimilor rupse ceaţa: în golul lăsat de ceţuri, la li¬mite dintre întuneric şi lumină, îşi întâlniră prieteni: toţi fugarii se întâlneau pe culmi!
Nu ştiau că aveau să se cufunde în ceaţă, unul câte unul pentru totdeauna.
Biată rămăşiţă, ea trebuia să cânte dragostea şi durerea prin care trecuseră: urmele care le lăsaseră pe pământ.
Era vrednică să arate că totul nu fusese înzadar, că nu va fi înzadar?
Din filele albe trebuia să răsară pentru veşnicie chemarea lor spre cinste, adevăr şi dragoste.
Să îngroape minciuna cei ce nu mai aveau groapă!
Să zăvorască trădarea cei ce fuseseră trădaţi!
Să reînvie mândria ţării lor, care se târâia în noroi, lingând cizme străine.
Să alunge vânzarea şi ura dintre fraţi, cei ce învăţaseră în închisori să-şi iubească călăii.

Acordă-ţi lira vântule şi cântă povestea haiducilor secolului XX. N'au nume streine şi nici nu vând marfă de import: descăli le-au fost Evanghelia şi cronicarii..."

Sursa: volumul "Amintiri din Țara de dincolo"

Continuare...
02
feb

articole: Vladimir Streinu, ultimul senior al criticii literare  

Posted by Vestitor in , , Editeaza


VLADIMIR STREINU ULTIMUL SENIOR AL CRITICII LITERARE
Scris de JEAN DUMITRASCU

Aproape că uitasem că, în anul 2000, într-o notă de subsol la volumul ,,semnat’’ de N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983, apărut la Editura Humanitas, îngrijitoarea ediţiei scria că Vladimir Streinu a fost membru al Gărzii de Fier!!! Cum minciuna era atât de gogonată, editura a dat, în cele din urmă, o dezminţire. În toamna trecută însă, un articol din România literară mi-a arătat cât de puţin se ştie încă despre viaţa şi activitatea marelui critic literar Vladimir Streinu. Astfel, cunoscutul Stelian Tănase a telefonat, pe când lucra la „Anatomia mistificării”, la Paris, Monicăi Lovinescu pentru a o informa că a descoperit, în arhive, nu numai denunţurile lui Ion Caraion, dar şi pe cele ale lui Vladimir Streinu. Conştiincioasă, fata lui E. Lovinescu notează ,,întâmplarea’’ în jurnal. Adevărul este că, la ieşirea din detenţia politică, Vladimir Streinu a fost constrâns să semneze un ,,angajament-tip’’, ca şi alţi mari intelectuali (Constantin Noica etc.), căruia nu i-a dat curs niciodată. După apariţia „jurnalului” în cauză la Humanitas, Tudorel Urian, critic literar şi consilier personal al ministrului Culturii şi Cultelor, are, în paginile României literare, ,,revelaţia răului pe care l-au putut face celor din anturajul lor unele nume importante ale literaturii române: Ion Caraion şi Vladimir Streinu’’. Din fericire, atentă la ce se scrie prin reviste şi un exemplu pentru oricine are ochi să vadă în privinţa apărării şi promovării posterităţii unei personalităţi, fiica lui Vladimir Streinu, d-na Ileana Iordache, trimite un drept la replică: ,,Am citit acest dosar în două rânduri şi în el am constatat că nu există nici un fel de notă, de raport informativ sau denunţ care să fie semnate cu numele tatălui meu.

Sursa: http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/

Continuare...

RĂZBOIUL RELIGIOS PERMANENT
(C-tin Noica şi Horia Stamatu)

de Isabela Vasiliu-Scraba

Motto: «Tot ce a fost realism socialist va dispărea (…). Eminescu va putea fi publicat în întregime (…). Ceea ce exilaţii şi condamnaţii au spus în opera lor va fi reluare şi repovestire a trecutului, ceea ce înseamnă posibilitate de a fi în viitor».
Vintilă Horia, în Cuvântul Românesc, mai 1989

Înainte de 1989, citind într-o bibliotecă occidentală volumul Kairos al lui Horia Stamatu mi-a părut extraordinar. Nu ştiam nimic despre autor, dar poezia sa avea un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodată. M-a impresionat nespus. I-am citit apoi, la Biblioteca Academiei, contribuţiile din Revista Scriitorilor Români apărută la Munchen, şi m-a cucerit din ce în ce mai mult(1). Târziu de tot am aflat că Virgil Ierunca (1920-2006) a regretat toată viaţa că nu şi-a oferit nicicând răgazul de a scrie o monografie dedicată acestui emblematic scriitor al exilului românesc.
Horia Stamatu – care în 1934 fusese premiat o dată cu Constantin Noica, Emil Cioran şi Eugen Ionescu de un juriu format din Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Şerban Cioculescu, Tudor Vianu şi Romulus Dianu –, va scrie în Revista Scriitorilor Români despre «operatorul ontologic» noician, după citirea «gândului despre originalitatea civilizaţiei româneşti» publicat de Noica în revista Destin.
Impresionat ca şi Constantin Noica de gândirea religioasă a celor doi mari universitari în preajma cărora s-a format (Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu), Horia Stamatu îl readuce pe «întru» din mrejele filosofiei noiciene în locul de unde a fost preluat împreună cu haloul său de arhaicitate atât de caracteristică limbajului bisericesc de la noi. El constată că prepoziţia «întru» provine din textul românesc al «Crezului». Traducătorii liturghiei au găsit cu cale să se depărteze de limbajul vorbit, unde transpunerea românească ar fi sunat: «cred într-unul Dumnezeu», pentru că asemenea traducere nu are darul de a sugera în subsidiar credinţa creştină în Treimea care este Unu. Ei au recurs la o inovaţie lingvistică, «Cred întru unul Dumnezeu», propunându-l pe acest «întru» cărturăresc.

Sursa: http://isabelavs.blogspot.com

Continuare...