Autor: Teodor Vargolici
Data: 4 oct 2006
Înainte de a începe "dosariada" actuală, de deconspirare a celor ce au slujit, sub diverse forme, fosta Securitate, au existat câteva importante acţiuni de dezvăluire a adevărului asupra acelei monstruoase caracatiţe care a sfârtecat destinul multor oameni şi care, din păcate, acţionează şi acum sub o machiavelică schimbare la faţă.
Printre aceste acţiuni care au premers "dosariada" de astăzi se numără şi ampla reconstituire a destinului dramatic al lui Ion Petrovici în vizorul Securităţii, alcătuită de I. Necula şi apărută la Editura Saeculum I. O. Cartea se bazează pe o temeinică documentare, pe o cunoaştere atentă a mărturiilor celor care au avut aceeaşi soartă cu ilustrul filosof şi om de cultură şi, mai ales, pe cercetarea amănunţită a dosarelor aflate la CNSAS. Pentru a demonstra că Ion Petrovici a suferit pe nedrept prigoana, detenţia timp de zece ani în diabolica închisoare de la Aiud, alături de alţi reprezentanţi de seamă ai spiritualităţii şi creativităţii româneşti, ca şi de diferite profesiuni, până la bieţii ţărani care se opuneau colectivizării agriculturii, I. Necula trasează coordonatele esenţiale ale biografiei filosofului şi totodată omului politic până în 1944. Afirmându-se ca un intelectual de înaltă cultură şi ca un filosof de profundă gândire originală, dăruindu-se propăşirii ţării şi neamului românesc, a fost cooptat, în 1921, în primul guvern al mareşalului Averescu, şi a doua oară în 1926, în aceeaşi formaţiune guvernamentală. Începând din 1930, a conferenţiat în multe ţări europene, elogios apreciat, în 1934, Elena Văcărescu, o adevărată ambasadoare a culturii româneşti în Franţa, considera conferinţa lui Ion Petrovici la Academia Franceză drept "unul din cele mai mari succese pe care un român le-a obţinut vreodată la Paris". Dobândind un binemeritat prestigiu prin excelentele sale lucrări şi exegeze filosofice, în 1935 a fost ales membru al Academiei Române. În 1940, stabilindu-se la Bucureşti s-a dedicat muncii ştiinţifice şi activităţii universitare. Soarta l-a făcut să intre, la 5 decembrie 1941, în guvernul prezidat de mareşalul Ion Antonescu, până la 23 august 1944, cu consecinţe nefaste în perioada instaurării comunismului în ţara noastră.
Atacul l-a dezlănţuit Iorgu Iordan, prin articolul Un ministru antonescian, Ion Petrovici, publicat în Tribuna poporului din 20 septembrie 1944. Calvarul filosofului a început în aprilie 1945, când a fost arestat. La scurt timp, murindu-i soţia, i se îndăguie să participe la înmormântarea ei, datorită intervenţiei lui Victor Eftimiu. Cu ajutorul acestuia, izbuteşte să transmită Academiei Române o scrisoare în care dezvăluia condiţiile groaznice ale detenţiei, "de o rigoare vecină cu maltratarea", fiind supus "la vexaţiuni crescânde şi umilitoare". Datorită prestigiului de care încă se mai bucura Academia Română, Ion Petrovici a fost eliberat în iunie 1945, dar i s-a impus domiciliul obligatoriu. A fost însă arestat din nou, apoi epurat din învăţământul universitar şi exclus din Academia Română, dizolvată la 10 iunie 1948 şi reînfiinţată sub denumirea Academia Republicii Populare Române. Instaurarea regimului comunist a declanşat o furibundă teroare asupra elitei intelectuale. Ca urmare, Ion Petrovici fiind condamnat, la 19 ianuarie 1949, la zece ani de temniţă grea în sinistra închisoare de la Aiud, unde a înfruntat cu demnitate toate chinurile, cum mărturiseşte un alt distins cărturar, Gabriel ţepelea, închis în aceeaşi celulă (La Aiud, cu Ion Petrovici într-o "cameră", în Viaţa Românească, nr. 10 din 1990).
Eliberat la 3 octombrie 1958, Ion Petrovici a îndurat, în continuare, teroarea regimului comunist, sub alte diabolice forme, fiind ţinut în permanenţă sub supravegherea Securităţii. Pe baza dosarelor de la CNSAS, I. Necula scoate la lumină modul în care Ion Petrovici era urmărit pas cu pas. Este zguduitor să constatăm astăzi că informatorii şi turnătorii la Securitate erau apropiaţi lui Ion Petrovici, făceau parte din cercul său de aşa-zişi prieteni, aveau acces la viaţa sa particulară, intimă. Chiar dacă I. Necula nu a avut posibilitatea să descopere identitatea informatorilor şi turnătorilor, ascunşi sub nume conspirative, credem că e timpul să fie ţintuiţi la stâlpul infamiei. Aceştia, relevă I. Necula, "nu s-au sinchisit de mize-riile trecutului lor odios şi-au continuat să ne-nşele buna noastră credinţă, să ne ţină lecţii de moralitate, să pretindă electivitate, să ne facă legi şi chiar să ne reprezinte în relaţiile cu alte ţări".
Cum spuneam la început, cartea lui I. Necula se bazează pe o temeinică şi obiectivă documentare. Totuşi, trebuie să facem o corectare. În mod bizar, autorul afirmă, la p. 35, că istoricul P. P. Panaitescu era "fiul lui Perpessicius", confundându-l cu italienistul D. D. Panaitescu, fiul marelui nostru eminescolog şi critic literar, al cărui nume real era Panaitescu.
Sursa: Adevarul.ro
Trimiteți un comentariu