Părintele Arsenie Boca
Asa numea această rugăciune Părintele Arsenie Boca, cred că unii dintre dumneavoastră ati auzit de Părintele Arsenie Boca, cândva trăitor si în Mânăstirea de la Sâmbăta, între 1939-1948, un om cu o pregătire multilaterală, deci nu numai cu pregătire teologică, ci si cu pregătire de artă, (a făcut si scoala de Belle Arte după Teologie, si a făcut si ceva cursuri de medicină) un om cu cunostinte din diferite domenii, dar mai presus de toate un om dotat cu niste calităti pe care dacă nu le ai, din cultură nu le poti avea.
Toată lumea stie că cultura are rostul de a slefui pe om, de a-l cultiva. Dar cultura are limitele ei. Pe lângă cultură îti mai trebuie ceva. Eram cândva la noi, la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în fata unei icoane pictată de Părintele Arsenie Boca. Prezentam unui vizitator de atunci expozitia de icoane si am ajuns în fata icoanei făcute de Părintele Arsenie, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. A observat vizitatorul respectiv, care era de fapt cadru universitar de la Sibiu, pe nume Bologa, că e o icoană deosebită, si i-am spus că e făcută de un părinte pe care eu îl consider a fi geniu. Si atunci domnul respectiv zice: "Asta înseamnă că are o cultură perfectă si încă ceva". Mie mi-a plăcut foarte mult afirmatia asta si am zis: "Domnule, într-adevăr nu stiu dacă are o cultură perfectă dar sunt sigur că pe lângă cultura, cât o are, mai are ceva, are încă ceva.
Acel "încă ceva" îl are Părintele Arsenie. Deci Părintele Arsenie, numea rugăciunea aceasta, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Si când m-am dus eu la Mânăstirea de la Sâmbăta în 1942 să mă fac călugăr, aveam treisprezece ani si jumătate. Părintele era acolo. M-a luat la spovedit, am stat de vorbă, mi-aduc aminte si de amănunte, de întrebările pe care mi le-a pus, între care o întrebare care am spus-o eu de multe ori, prin care vroia să intre dincolo de mine, prin mine dincolo de mine. Mă întreabă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. Mie mi s-a părut foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor vreun om, că nu-mi venise niciodată un gând de acesta, nici până atunci, nici de atunci încoace, dar i-am mai auzit pe oameni zicând: "Te omor, fireai." si nu stiu ce. Si nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă de unde vin, care sunt străfundurile existentei mele. De ce? Pentru că Părintele avea în gândurile lui si după aceea în afirmatiile lui, zicerea aceasta că copilul e oglinda părintilor, că mostenim din străfunduri de existentă, lucruri pozitive si negative, că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în existenta noastră.
A zis odată părintele către unul: "Mă, tu esti sinteza harababurii din casa voastră". Deci, părintele îsi dădea seama de anumite lucruri, pe care ceilalti nu le observau, sau treceau pe lângă ele, sau în orice caz nu aveau posiblitatea să le formuleze asa de fain: "Tu esti sinteza harababurii din casa voastră" Deci, dacă vrei să stii cine esti, cercetează-te si vezi de unde ai venit! Si părintele, bineînteles că stia toate lucrurile acestea, că noi nu începem propriu-zis de la conceperea noastră, ci începem cu rădăcini, mai departe, Dumnezeu stie de unde, îi cumulăm pe părintii nostri, pe bunicii nostri.
Eu aveam o bunică, mama mamei, zicea câte cineva de un nepot al ei: "Seamănă cu dumneata". Si ea zicea: "Păi numai de-ar semăna cu mine, că-i bine". Vedeti, sunt niste lucruri pe lângă care noi trecem usor. Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o sinteză, a unei harababuri, a unei linisti, Dumnezeu stie cum suntem, cine suntem. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate, si dacă nu le rezolvăm noi, nu le rezolvăm niciodată si nu le rezolvă nimeni. Si atunci părintele stiind lucrul acesta, si având capacitatea aceasta de a intui esentialul în orice chestiune, ca si când ar fi zis către mine: "Uite ce-i, tu vrei să te faci călugăr? Păi îti spun eu ce să faci tu, dacă vrei să te faci călugăr. Nu te faci călugăr, dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc călugării". Si mi-a spus să zic: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul". Mi-a zis asa: "S-o zici cu gândul, deci cu cuvântul gândit, nu cu cuvântul vorbit, desi se poate si cu cuvântul vorbit, e voie, dar s-o zici cu cuvântul gândit". Nu mi-a dat nici o explicatie, bineînteles că s-a gândit la asta, ca să o zic cu cuvântul gândit pentru că lupta se dă în gând, si atunci ca să scoatem din lucrare gândurile negative, trebuie să avem gânduri pozitive; nu mi-a făcut nici un fel de teorie, ci mi-a zis asa: "Zici în gând, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", lipesti de respiratie rugăciunea, în felul următor: între respiratii zici "Doamne", trăgând aerul în piept, odată cu asta zici "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" si dând aerul afară din piept, o dată cu asta zici, "miluieste-mă pe mine, păcătosul". Atât mi-a spus, despre altceva nu mi-a spus nimic. Am mai vorbit noi de una, de alta, am plecat, mi-am văzut de scoală, am făcut liceul, am făcut Teologia si după unsprezece ani m-am făcut călugăr. Deci, înainte cu unsprezece ani de a mă face călugăr, stiam rugăciunea cu care se mântuiesc călugării si foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. Interesant, însă, că Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al rugăciunii, cu vreun duhovnic, cu cineva care să mă îndrumeze, doar mi-a spus să mă angajez la rugăciune. Nu mi-a spus cât să zic, de câte ori să zic, cât timp să stau în rugăciune, să am o pravilă cât timp să zic rugăciunea, dar s-o zic. Bineînteles că mi-am văzut de treabă, nu m-am gândit niciodată că trebuie să o fac cu exclusivitate, dar am stiut de rugăciune si de câte ori îmi aduceam aminte ziceam: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", cum m-a învătat părintele: între respiratii; "Doamne", trăgând aerul în piept: "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", dând aerul afară: "miluieste-mă pe mine, păcătosul". Bineînteles nu e absolut necesar să se facă asa, dar asa m-a învătat părintele, eu asa am făcut.
Arhimandrit Teofil Pârâian, Mănăstirea Sîmbăta de Sus
Sursa: http://www.nistea.com/
Trimiteți un comentariu