29
oct

scrieri: Arhim. Teofil Paraian - Sfinţenia - credinţă mărturisitoare şi cruce  

Posted by Vestitor in , , Editeaza

din „Credinta lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”

Sfinţenia - credinţă mărturisitoare şi cruce
Dumnezeu este sfânt şi sfintitor

Duminica I după Rusalii
(a Tuturor Sfinţilor)
Mt. 10, 32,35,37-38; 19, 27-30


Iubiţi credincioşi,

Cuvântul meu de astăzi îl încep cu două ziceri de la Sfânta Liturghie, şi anume cu zicerea: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru si Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor”, şi cu zicerea: “Ca Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor”.

Cuvintele acestea sunt adresate lui Dumnezeu.

In cel dintâi mărturisim că Dumnezeu e sfânt şi, pentru că Dumnezeu e sfânt noi Ii aducem mărire - Ii aducem mărire Tatălui, mărire Fiului şi mărire Duhului Sfânt. Şi Dumnezeu Tatăl e sfânt, si Dumnezeu Fiul e sfânt şi Dumnezeu Duhul este sfânt şi spunem că mărire Ii aducem lui Dumnezeu pentru că e sfânt acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Adică nu încetăm niciodată a-I aduce mărire lui Dumnezeu pentru că este Sfânt. Dar nu ne oprim la atât.

Mai facem o mărturisire în legătură cu Dumnezeu cel sfânt şi zicem: “Că Tu eşti sfinţirea noastră si Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh… “. Am spus mai înainte că-I aducem mărire lui Dumnezeu şi acum şi-n veşnicie pentru că este sfânt, dar Ii mai aducem lui Dumnezeu mărire şi pentru că sfânt fiind, este sfinţirea noastră. Pentru că Dumnezeu este sfânt şi pentru că Dumnezeu este sfinţirea noastră, Ii aducem mărire acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Prin urmare, iubiţi credincioşi, este o legătură între Dumnezeu Cel sfânt şi între Dumnezeu Cel care sfânt fiind, sfinţeşte: sfinţeşte lumea, sfinţeşte pe oameni. El e sfânt şi e sfinţirea noastră.

Ce legătură au cuvintele acestea, zicerile acestea cu ziua de astăzi? Astăzi, în Duminica cea dintâi după pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, este Duminica Tuturor Sfinţilor.

Aşa este numită duminica aceasta, şi când zicem Duminica Tuturor Sfinţilor îi avem în vedere pe toţi oamenii cei sfinţi oricând ar fi trăit ei în lumea aceasta, până acum şi până-n veşnicie şi totodată duminica aceasta e a tuturor sfinţilor în înţelesul că pe unii sfinţi îi cunoaştem şi-i sărbătorim şi-i pomenim, dar sunt şi sfinţi necunoscuţi nouă, sunt şi sfinţi cunoscuţi numai lui Dumnezeu şi de aceea, ca să nu rămână nici un sfânt fără cinstire, în Duminica Tuturor Sfinţilor îi pomenim şi îi sărbătorim pe toţi sfinţii şi pe cei ştiuţi şi pe cei neştiuţi.

Şi dacă în duminica aceasta noi pomenim pe toţi sfinţii, dacă duminica aceasta e a tuturor sfinţilor, înseamnă că noi în duminica aceasta pomenim şi sfinţenia şi sfinţirea. Când ne gândim la toţi sfinţii şi îi cinstim, noi de fapt cinstim sfinţenia pe care o are Dumnezeu şi pe care o dă oamenilor Dumnezeu, Care este sfinţirea noastră.

Ce este sfântul?


Sursa: http://www.voscreasna.com

Continuare...



Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în această noaptela ora 1.45 (joi 29 octombrie 2009) la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.

Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.

Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.

A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.

Înmormântarea părintelui Teofil Părăian va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la orele 12 după oficierea Sfintei Liturghii - după cum a declarat în cadrul emisiunii 'Viaţa cetăţii' de la Radio Trinitas Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Veşnica lui pomenire!

Sursa: Basilica

Continuare...
26
aug

fragmente: Nicolae Stroescu Stînisoara - România profunda  

Posted by Vestitor in , , Editeaza

München, 1 ianuarie, 2009

Cîteva reflecţii pe marginea cărţii lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon cu o prefaţă de Gheorghe Fedorovici: A Treia Forţă: România Profundă

Conservatorul e cel care conservă omul apărându-i sursele, izvoarele: izvoarele cunoaşterii, izvoarele virtuţii, izvoarele fiinţei. Conservatorul e cel care apără rânduiala şi care recunoaşte ierarhia – a valorilor, a persoanelor – nu ca pe o samavolnicie, ci ca pe o sursă de viaţă ...... conservatorul apără omul în relaţie cu Dumnezeu.


Mircea Platon

Într-un scurt prolog comun cei doi autori îşi mărturisesc speranţa: „Propunem acest manifest la două mâini în nădejdea că va ajuta la identificarea unei << a treia căi >>. Una de întors acasă.” E aici ceva care îmi aminteşte de răspunsul meu la o întrebare din dialogul pe care l-am purtat pentru Revista Convorbiri Literare, cu Cassian Maria Spiridon în 2004. Redactorul Şef mă întrebase care ne sunt şansele integrării în Comunitatea Europeană. Spuneam atunci că aceasta „este o chestiune de realism şi de demnitate şi să nu uităm că procesul se desfăşoară în două sensuri” şi încheiam: „Împărtăşind grijile şi aşteptările Dumneavoastră în privinţa intrării în Comunitatea Europeană, eu m-am întrebat, oarecând vom reintra, după o rătăcire de decenii, în România noastră genuină?”.

Cred că „România noastră genuină”, de care îi vorbeam atunci lui Cassian Maria Spiridon, se situează în acelaşi plan cu acea „Românie profundă” pe care Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon o invocă în cartea lor, nu numai – şi acesta este un merit al proiectului lor – ca ţel şi speranţă, ci ca cea de „a treia forţă”, care ar putea înlesni regăsirea a ceea ce cu greu s-ar fi putut pierde cu adevărat, indiferent de perindarea afirmaţiilor sau negaţiilor. Ba chiar negarea ei, de cele mai multe ori legată de un criticism care nu este un refuz sau de un contra-proiect, o repulsie sau chiar o teamă, este mai degrabă semnul unei prezenţe, fie ea nedorită sau nepercepută. A cui? Cartea aceasta îşi asumă, cu îngrijorare şi curaj, un răspuns.

Sursa:

http://www.cbrom.de/Teme-Actuale/Romania_profunda.htm

Continuare...

de Cezarina Bârzoi, Ionuț Băiaș

Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine placuta lui Dumnezeu.El trebuie sa intre, alaturi de Valeriu Gafencu si alti tineri romani morti in inchisoare, in galeria sfintilor romani, care au trait o tinerete sfanta, incununata cu jertfa suprema pentru invierea neamului romanesc, constituind inaltatoare pilda pentru generatiile viitoare. Pr Liviu Branzas, Raza din catacomba

Gheorghe este singurul copil al familiei Jimboiu, romani din Oltenia; s-a nascut in localitatea Vela din zona de campie a judetului Dolj. De copil a fost deosebit, cu o structura sufleteasca superioara, calitati cu care avea sa-si impresioneze peste ani camarazii de suferinta.

Cum tatal avea sa plece la Dumnezeu inca in adolescenta sa, Gheorghe Jimboiu ramane singur sprijin al tinerei vaduve care, ca mama iubitoare, s-a ingrijit cum a putut mai bine de educatia fiului ei.

Desi sufletul sau dovedea inclinatii mai degraba spirituale sau artistice - „Avea cele mai deosebite maini pe care le-am vazut la un om: nefiresc de subtiri, cu degete foarte lungi, maini facute anume pentru rugaciune sau pentru un mare pianist” (Fericiti cei ce plang, Aristide Lefa) - se inscrie la Academia Comerciala din Brasov pentru a-si putea ajuta mama.

In aceasta perioada se apropie de Miscarea Legionara si intra in Fratiile de Cruce pentru „desavarsirea morala si spirituala”.

Sursa: Hotnews.ro

Continuare...
06
aug

articole: GEORGE MANU - scurta schita biografica  

Posted by Vestitor in , Editeaza

de Gheorghe Jijie

George Manu
Luna aprilie a fiecãrui an se asociazã cu sãrbãtoarea Învierii Domnului si cu efortul întregului bios de a începe, de la micile gângãnii, pânã la om, de la gingasii ghiocei si nu-mã-uita, pânã la stejarii si brazii uriasi, un nou inel al vietii din lantul nesfârsit al vietuirii. Primãvara anului 1961 a avut, desigur, si aceastã caracteristicã. Dar pentru noi, ceri angajati în lupta anticomunistã, a în semnat si un moment de doliu adânc: "La 12 aprilie se stinsese din viatã un luptãtor simbol, a cãreia aurã strãlucise timp de aproape doisprezece ani pe cerul întunecat al temnitelor comuniste". Este vorba de George Manu, omul exemplar, descendent al unei familii ale cãrei rãdãcini - confirmate documentar - ajung în timpul primelor Cruciade si care de-a lungul secolelor a dat oameni fãuritori de istorie. Încercãm prin cele ce urmeazã sã îl aducem în lumina cunostintei celor care l-au cunoscut, admirat si iubit, ca si a celor ce numai au auzit sau citit despre el reproducând fragmente dintr-o monografie mai completã, dar nu exhaustivã, care urmeazã sã aparã sub egida Fundatiei care îi poartã numele.

Sursa: Permanente, aprilie 2002

Continuare...
06
aug

articole: Destinul dramatic al lui Ion Petrovici  

Posted by Vestitor in , Editeaza

Autor: Teodor Vargolici
Data: 4 oct 2006

Înainte de a începe "dosariada" actuală, de deconspirare a celor ce au slujit, sub diverse forme, fosta Securitate, au existat câteva importante acţiuni de dezvăluire a adevărului asupra acelei monstruoase caracatiţe care a sfârtecat destinul multor oameni şi care, din păcate, acţionează şi acum sub o machiavelică schimbare la faţă.
Printre aceste acţiuni care au premers "dosariada" de astăzi se numără şi ampla reconstituire a destinului dramatic al lui Ion Petrovici în vizorul Securităţii, alcătuită de I. Necula şi apărută la Editura Saeculum I. O. Cartea se bazează pe o temeinică documentare, pe o cunoaştere atentă a mărturiilor celor care au avut aceeaşi soartă cu ilustrul filosof şi om de cultură şi, mai ales, pe cercetarea amănunţită a dosarelor aflate la CNSAS. Pentru a demonstra că Ion Petrovici a suferit pe nedrept prigoana, detenţia timp de zece ani în diabolica închisoare de la Aiud, alături de alţi reprezentanţi de seamă ai spiritualităţii şi creativităţii româneşti, ca şi de diferite profesiuni, până la bieţii ţărani care se opuneau colectivizării agriculturii, I. Necula trasează coordonatele esenţiale ale biografiei filosofului şi totodată omului politic până în 1944. Afirmându-se ca un intelectual de înaltă cultură şi ca un filosof de profundă gândire originală, dăruindu-se propăşirii ţării şi neamului românesc, a fost cooptat, în 1921, în primul guvern al mareşalului Averescu, şi a doua oară în 1926, în aceeaşi formaţiune guvernamentală. Începând din 1930, a conferenţiat în multe ţări europene, elogios apreciat, în 1934, Elena Văcărescu, o adevărată ambasadoare a culturii româneşti în Franţa, considera conferinţa lui Ion Petrovici la Academia Franceză drept "unul din cele mai mari succese pe care un român le-a obţinut vreodată la Paris". Dobândind un binemeritat prestigiu prin excelentele sale lucrări şi exegeze filosofice, în 1935 a fost ales membru al Academiei Române. În 1940, stabilindu-se la Bucureşti s-a dedicat muncii ştiinţifice şi activităţii universitare. Soarta l-a făcut să intre, la 5 decembrie 1941, în guvernul prezidat de mareşalul Ion Antonescu, până la 23 august 1944, cu consecinţe nefaste în perioada instaurării comunismului în ţara noastră.

Sursa: Adevarul.ro

Continuare...
05
aug

scrieri: Teofil Pârâian - "Părintele Arsenie Boca"  

Posted by Vestitor in , , Editeaza

Părintele Arsenie Boca

Asa numea această rugăciune Părintele Arsenie Boca, cred că unii dintre dumneavoastră ati auzit de Părintele Arsenie Boca, cândva trăitor si în Mânăstirea de la Sâmbăta, între 1939-1948, un om cu o pregătire multilaterală, deci nu numai cu pregătire teologică, ci si cu pregătire de artă, (a făcut si scoala de Belle Arte după Teologie, si a făcut si ceva cursuri de medicină) un om cu cunostinte din diferite domenii, dar mai presus de toate un om dotat cu niste calităti pe care dacă nu le ai, din cultură nu le poti avea.

Toată lumea stie că cultura are rostul de a slefui pe om, de a-l cultiva. Dar cultura are limitele ei. Pe lângă cultură îti mai trebuie ceva. Eram cândva la noi, la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în fata unei icoane pictată de Părintele Arsenie Boca. Prezentam unui vizitator de atunci expozitia de icoane si am ajuns în fata icoanei făcute de Părintele Arsenie, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. A observat vizitatorul respectiv, care era de fapt cadru universitar de la Sibiu, pe nume Bologa, că e o icoană deosebită, si i-am spus că e făcută de un părinte pe care eu îl consider a fi geniu. Si atunci domnul respectiv zice: "Asta înseamnă că are o cultură perfectă si încă ceva". Mie mi-a plăcut foarte mult afirmatia asta si am zis: "Domnule, într-adevăr nu stiu dacă are o cultură perfectă dar sunt sigur că pe lângă cultura, cât o are, mai are ceva, are încă ceva.

Sursa: http://www.nistea.com/

Continuare...
17
iul

articole: O mare si uitata doamna a culturii romanesti - Olga Greceanu  

Posted by Vestitor in , , Editeaza

singura femeie din "Rugul Aprins"

Intreaga biografie a Olgai Greceanu pare sa fi fost scrisa doar din taceri, din contorsiuni si renuntari dramatice, greu de povestit. Discreta si aristocrata, a fost prima in toate: singura femeie acceptata in grupul ortodox crestin "Rugul Aprins", singura femeie care a primit ingaduinta scrisa a patriarhilor Nicodim si Iustinian de a predica la amvon, in oricare biserica din tara. Ea a pictat frescele de la Patriarhie si tot ea a intruchipat mozaicurile superbe de la biserica Antim. Din sutele de manuscrise, parte confiscate si distruse de comunisti, s-au pastrat cateva farame fara egal: "Monahi zugravi, monahi de subtire", o monografie (unica in lume), despre "femei pictore necunoscute", si un dictionar crestin in opt volume, nepublicat nici in zilele noastre.

Celebra, frumoasa si plina de talent, artista recunoscuta si doamna de companie a Reginei Maria, avea Bucurestiul interbelic asternut admirativ la picioarele ei. Steinhardt o pomeneste in "Jurnalul fericirii", Petru Comarnescu o aseamana cu Elena Vacarescu si Martha Bibescu, iar Cella Delavrancea o evoca admirativ ca pe o mare doamna a culturii romanesti. Prietena cu marii pictori ai vremii, Cecilia Storck si Tonitza, expunea ea insasi in marile orase ale Europei, iar la New York era invitata personala a presedintelui Roosvelt. Pana sa ajunga la Locurile Sfinte si, apoi, sa intalneasca pe monahii "Rugului Aprins", cu adanca lor filozofie teologica a "rugaciunii inimii", se credea cetatean al lumii, om liber si fara prejudecati. Apoi, ca o iluminare, a decis sa se retraga in ascunzisul atelierului, pentru a se ruga lui Dumnezeu in desene si culori, asa cum o indemna duhovnicul ei, Sofian Boghiu de la Antim, alaturi de care a pictat zeci de biserici. Abia implinise 50 de ani, cand a renuntat la toate (inclusiv la o avere fabuloasa), pentru pictura si pentru Hristos, traind pana la sfarsitul vietii ca intr-o calugarie alba. La 86 de ani, era pe schela Schitului Darvari, unde restaura fresca originala. La sfarsitul lucrarilor a coborat, spunand fericita ca a venit timpul sa se ocupe de vechile ei proiecte artistice. Nu peste mult timp, va fi gasita in atelier, fara suflare si cu pensula in mana. Oamenii din jur abia i-au simtit absenta si nici un ziar nu a scris macar un rand despre disparitia ei.

Sorin Preda

Sursa: Formula AS

Continuare...