VLADIMIR STREINU ULTIMUL SENIOR AL CRITICII LITERARE
Scris de JEAN DUMITRASCU
Aproape că uitasem că, în anul 2000, într-o notă de subsol la volumul ,,semnat’’ de N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983, apărut la Editura Humanitas, îngrijitoarea ediţiei scria că Vladimir Streinu a fost membru al Gărzii de Fier!!! Cum minciuna era atât de gogonată, editura a dat, în cele din urmă, o dezminţire. În toamna trecută însă, un articol din România literară mi-a arătat cât de puţin se ştie încă despre viaţa şi activitatea marelui critic literar Vladimir Streinu. Astfel, cunoscutul Stelian Tănase a telefonat, pe când lucra la „Anatomia mistificării”, la Paris, Monicăi Lovinescu pentru a o informa că a descoperit, în arhive, nu numai denunţurile lui Ion Caraion, dar şi pe cele ale lui Vladimir Streinu. Conştiincioasă, fata lui E. Lovinescu notează ,,întâmplarea’’ în jurnal. Adevărul este că, la ieşirea din detenţia politică, Vladimir Streinu a fost constrâns să semneze un ,,angajament-tip’’, ca şi alţi mari intelectuali (Constantin Noica etc.), căruia nu i-a dat curs niciodată. După apariţia „jurnalului” în cauză la Humanitas, Tudorel Urian, critic literar şi consilier personal al ministrului Culturii şi Cultelor, are, în paginile României literare, ,,revelaţia răului pe care l-au putut face celor din anturajul lor unele nume importante ale literaturii române: Ion Caraion şi Vladimir Streinu’’. Din fericire, atentă la ce se scrie prin reviste şi un exemplu pentru oricine are ochi să vadă în privinţa apărării şi promovării posterităţii unei personalităţi, fiica lui Vladimir Streinu, d-na Ileana Iordache, trimite un drept la replică: ,,Am citit acest dosar în două rânduri şi în el am constatat că nu există nici un fel de notă, de raport informativ sau denunţ care să fie semnate cu numele tatălui meu.
Am găsit o scrisoare, niciodată expediată familiei, prin care tatăl meu solicita o «nouă proteză dentară». La data arestării, dantura sa era în perfectă stare”.
Mai trist este că şi unii dintre cei care se declară preţuitori ai lui Vladimir Streinu perpetuează erori, prin omisiune. Nefiind la curent cu tot ce s-a publicat, îndeosebi după ’90, apelând la bibliografii ce se opresc la anii ’70 - ’80, unii autori ,,sar’’ peste două decenii din viaţa criticului. Am citit, în câteva rânduri, cu stupoare, că şi-a întrerupt strălucita carieră cărturărească doar din cauza bolii! Nici un cuvânt că a cunoscut prigoana, că a fost înlăturat din învăţământ, că i s-a intentat un odios proces politic şi a trecut prin iadul temniţelor comuniste! De la anul 1947 se invocă, de regulă, că: „Starea sănătăţii îl obligă câţiva ani să se retragă din activitatea productivă şi literară. Abia în anul 1964 îşi reia activitatea şi preocupările literare”!
Astfel de motive m-au determinat să organizez, prin Centrul Cultural al municipiului Piteşti şi prin revista de cultură Argeş, Concursul naţional de critică şi istorie literară Vladimir Streinu. Ulterior, Ioana Diaconescu, cercetătător la C.N.S.A.S., a publicat probe zdrobitoare că Vladimir Streinu nu a colaborat cu Securitatea. Dimpotrivă, verticalitatea sa morală a fost atât de pregnantă încât organele de Securitate au menţionat ,,judecând după poziţia pe care el a adoptat-o, considerăm că acesta nu merită încrederea pe care noi i-am acordat-o’’. În acest ,,scandal’’ a intervenit, salutar, şi C. Stănescu, denunţând, argumentat, pe… denunţătorul Tudorel Urian.
Cred, totuşi, că sărbătorirea, în 2002, a centenarului naşterii a fost de bun augur pentru revenirea lui Vladimir Streinu în prim-planul vieţii culturale româneşti. Organizarea de manifestări omagiale la Academie, la Colegiul Naţional Vladimir Streinu din Găeşti, întâlnirile de la Piteşti şi Teiu, intervenţiile critice ale lui Eugen Simion, Barbu Cioculescu, Pavel Chihaia, Cornelia Ştefănescu, Al. Săndulescu, Ştefan Augustin Doinaş, Al. George, Nicolae Manolescu, C. Stănescu, Tudor Cristea, Emil Vasilescu, Dan Grigorescu, Iordan Datcu, Ionuţ Niculescu ş.a., interviurile acordate de Ileana Iordache-Streinu lui Călin Căliman, Ştefan Ion Ghilimescu ş.a. l-au readus pe marele critic în atenţia publicului mai tânăr de astăzi. Au apărut şi câteva volume. Monografia lui Emil Vasilescu, cea mai bună de până acum (Vladimir Streinu, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2002), şi cele semnate de Vasile Fălcescu: Teiu – cuibul părăsit al lui Vladimir Streinu (Editura Didactica Nova, Piteşti, 1998,) şi Viaţa lui Vladimir Streinu (Editura Tiparg, Piteşti, 2005). Şi câteva reeditări – Clasicii noştri (cu un Remember de Darie Novăceanu, Editura Elion, 2002, Bucureşti), o ultimă ediţie îngrijită de George Muntean (Prozatori români, Editura Albatros, 2003), În căutarea timpului pierdut. În partea dinspre Swuan (traducere şi prefaţă de Vladimir Streinu, Editura Mondero, Bucureşti, 2003).
Şi mai e ceva. E de datoria argeşenilor de a-l omagia pe Vladimir Streinu, cum sesizează şi prof. Mona Vâlceanu. Aţi observat, de pildă, cât de mult suflet se pune la Craiova întru organizarea Zilelor Marin Sorescu ? Sau la Ploieşti, pentru Nichita Stănescu?! Să ne amintim, aşadar, cel puţin două date: 1)cea de 23 mai 1902, când s-a născut în comuna Teiu, judeţul Argeş, Nicolae Ş. Iordache, cunoscut mai târziu (din 1921) în literatură sub pseudonimul Vladimir Streinu, al şaptelea copil, din nouă, al lui Şerban Iordache (1864-1950) şi al Leancăi, zisă şi Neacşa, născută Dumitraşcu (1864-1942) şi 2) cea de 26 noiembrie 1970, când a încetat din viaţă, la Bucureşti. În rest, să-i cercetăm opera, paginile de critică literară, opera poetică şi traducerile. Şi poate tot un argeşean va găsi resursele necesare pentru publicarea întregii opere, în cadrul unei Integrale Vladimir Streinu, estimată la aproape 20 de volume!
…În ceea ce priveşte concursul propriu-zis, am avut surpriza (?!) să constat că el nu a găsit ecoul scontat decât printre argeşeni. Poate şi pentru că (sper să fie o simplă impresie eronată), Vladimir Streinu este în mod nedrept prea puţin prezent în conştiinţa critică actuală din România, dominată de atâtea isme noi, încât parcă nu mai e timp pentru lectura clasicilor. În consecinţă, am primit lucrări numai din partea unor cunoscuţi intelectuali locali (dar şi semnate de elevi de la Şcoala Vladimir Streinu din Teiu), din rândul cărora s-au detaşat cele semnate de Vasile Fălcescu, Grigore Constantinescu şi Mona Vâlceanu. Cum premiul consta în editarea lucrărilor în Caietele Vladimir Streinu, pentru consistenţa acestora am apelat şi la alte texte, publicate în revista Argeş şi situate în afara concursului (mai ales că unele ,,contribuţii’’ îmi aparţin).
În fine, din toamnă, Centrul Cultural al municipiului Piteşti organizează ediţia a II-a a Concursului naţional de critică şi istorie literară Vladimir Streinu… Vă aşteptăm dragi tineri critici literari!
reduceri
Acum 2 ani
Trimiteți un comentariu